E iarnă iarăși, e Crăciunul
Dar de un an tu nu mai ești.
O, Doamne, cum mai trece timpul
Și cît de mult îmi mai lipsești.

Erai fratele meu cel mai drag
Și am rămas așa săracă,
Pe cine-o să aștept în prag
De ziua mea, cu o garoafă?

Pe calea visului mai vii
Și mă cufunzi în amăgiri,
Găsesc albumul cu fotografii
Și mă agăț de amintiri...

Pe drumul șerpuit ne întreceam
Cu bicicletele spre pădure,
Din poienițe însorite culegeam
Sălbatice zambile și brîndușe.

Din ele eu îmi împleteam
Cunună galben-albăstruie,
Pe frunte cînd mi-o așezam
Tu m-alintai: Zîna Pădurii!

Îmi amintesc vacanțele de vară
Pe cîmpuri alergam zglobii,
Ne furișam în lumea noastră
În lumea magicei copilării.

Porneam de dimineață la cules
De fragi și mure-nsîngerate,
Iar din livadă ne da ghes
Parfum de pere și caise coapte.

Ne strcuram în ruginiu de toamnă
Prin viile cu gust de Otonel,
Cînd adia parfum de școală
Și auzeam deja un clopoțel.

Cu chiciuri și cu lungi troiene
Venea năvalnic iarna peste sat,
Luam o sanie sau catalige
Și alergam spre lacul înghețat.

Pe luciul rece-al apei lunecam
Din zori și pînă înspre seară,
Cu cîntec și cu rîvnă patinam
Uitînd de frigul de afară...

Acum, povestea ta s-a terminat
Și totuși, te voi aștepta mereu,
Nu va mai fi Crăciun ca altădat'
O, Doamne, cît va fi de greu!

Sub verde brad mă voi ruga,
Voi anina în ramuri amintiri,
În vîrf va fi steluța ta
Ce o aveai de la bunici.

E miez de noapte-n gene de cleștar
Și-adorm pe margine de vise,
În care tu vii tot mai rar
Cu zbateri de dureri nestinse.



Galați, 25.12.2005
În memoria fratelui decedat
într-un accident de mașină
la 25.12.2004