Cuvintele mele se lovesc de tastatura
rea, veche,
de ochii celor care privesc
poezia mea cu lupa bunicii.
Nu vreau nimic de la voi, criticii mei,
cenzorii mei !

Risipirea cuvintelor...
Moartea poetului...
Inspirația pierdută în fața tastaturii.

Aceasta e marea mea dilemă.

Nu vreau nimic de la voi,
voi, cei care citiți pe Proust
pînă la delir...
Eu vreau doar un răgaz
și-o foaie de hîrtie,
un vis și-un alfabet
al fericirii
ca să pot scrie .

Risipirea cuvintelor mele
e insăși risipirea mea !
Mă caut în vorbe goale și
prin dicționare.
Mă chinui să scriu și să-mi eliberez
carnea
de tot ce doare :
de voi, de mine,
de noi toți !

Cuvintele mele nu stau pe ecranul de plasmă,
nici pe hîrtie.
Le port ca pe-o povară,
ca pe-un intrus
în gîndurile mele.