după auschwitz și hiroshima
culmile duioșiei în materie de oroare
și teroare
ale civilizației
nu ne rămîne decît să ne strîngem de gît
să fim tîrfe să ne scoatem
cît mai drăgăstos
zilele din circulație

unde să mai prelungim agonia
horcăiturile astea indecente
și eroismul ei de căcat?

sper cu încăpățînare să ne trăsnească
un cataclism planetar cît mai curînd
așa cum stăm grași și ridicoli
să-i monitorizăm lumii
ultimele spasme
vomitate pe internet

omul e o dezamăgire care eventual
ne-ar amuza cu isterica lui bucurie
a exasperării
dacă nu ar fii un arlechin
dobitoc de absurd

e incredibil dar cît timp a fost
prins în șanț
cerul a fost la fel de albastru
dracul la fel de negru
și noaptea la fel de adormită

cînd a muri e atît de fals și ordinar
a fi viu e o adevărată minune
dar gîzele care trăiesc o zi
dispar atît de natural de te miri
că nouă ne trebuiesc secole
statui și imperii

doar celui ce crește din greutăți
îi vine ușor să descrească
uite că trecem semeți pe lîngă darurile vieții
și cînd ni se fură le căutăm umili
și-n gaură de șarpe

singura realitate
fixă și definitivă e aceea
că totul e o iluzie de moment
pe cale de a deveni realitate

după auschwitz și hiroshima
putrezi de vii și adulați de muște
n-avem decît să zîmbim în gol
ca retardații
în frumusețea ei tembelă de lume

în clipa supremă a cuțitului
să ne înfigem halucinant de încet
în morții ei de moarte