poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-30 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Un mare fluture roșu pâlpâia în apus
și norii la poalele muntelui alergau ca o mare aprinsă, către cine știe care țărm sfărâmat, către cine știe care port în ruine. Pe vârful cel mai singur și mai nalt, ca pe catargul înalt al unei singure corăbii, Robinson Crusoe închidea ochii bogați de luminile amintirii și buzele coapte de vorbe murmurau o amenințătoare rugăciune. - Te știu, te știu acum înverșunată disciplină a naturii! Te țin în pumnul strâns deasupra lumii, în pleoapa plecată peste ulcerul trecutului în pânza care-mi fâlfâie în piept a nebunie, a sălbăteciune. Te știu, înverșunată disciplină a naturii! Te-am întâlnit pe cele mai idilice drumuri largi, aducând în sat miresmele pădurii și unde nu credeam să te întâlnesc vreodată. Era un drum undeva între dealuri abia rotunjite discret și poetic în desăvârșita lui goliciune și neclintit sub cerul de o singură culoare. Călcând pe pământul lui, credeam în natură ca într-o disciplină a păcii. Dar, nu pot să uit, m-am întâlnit atunci cu o rață. Da, cu o rață. Patetic de singură, mânjită de sânge, cu măruntaiele umede, strălucitoare, era la stânga mea, în șanțul șoselei. Nu pot să uit, pe cerul de o singură culoare, mai elegant decât un dansator într-o arenă albastră, uliul evolua. De atunci cred într-o imanentă revoluție a naturii, de atunci te cunosc o, înverșunată disciplină! Am aburit peisagiile tale ca pe o oglindă și le-am lustruit apoi și toate mi-au apărut mai limpezi, mai asemănătoare cu viața. Aspectele tale monstruoase, intime, și goliciunea ta roză ca pielea dimineților cu rouă și vânătă ca serile de iarnă îmbietoare de beție și de crime, le jucam în oglinzile mele. Te vedeam alăptând cu o mână blândă pe țâță în timp ce cealaltă mână strecurată sub scutece, sub scufă, oprea în gât și laptele și viața. (Þi-aș ridica așa un monument vizibil de pe toate punctele planetei). Vedeam pânzele rotunde ale pântecului tău cald, crescând o floare fragilă și îl vedeam cum îi dă mai târziu rodului său prima mușcătură adâncă și prima rană murdară a sexualității. (Pântecul tău, putredă umedă seră!) Vedeam lacrimile tale albastre larg agitate de viscol, de plâns și ascultam îndelungata tânguire a mărilor tale. Dar, îngenunchiat, un val unsuros mi-a adus de departe în brațe un om, un cadavru. Te știu acum, înverșunată disciplină a naturii! Am vrut să sting realitatea ta în muzica de spume a viselor mele. Cu mâinile conduse de fantome, am vrut să-ți fac pădurile mai vii, mai scelerate și apele plutind peste oraș să fie un cer mai uman și mai dulce. Am vrut între oameni o pace a nebuniei, o logică a visului, o înțelegere de dincolo de stele și peste scoarța ta de fund de ocean am înălțat orașul adolescenței mele. Și toată muzica din sângele meu, toată dreptatea din inima mea stăpâneau în apele lui răcoroase și pe porțile lui - căci era numai porți - scria oricine poate fi aici singur pe lume. Dar mi-ai aruncat în drum prăpăstii, cadavre și mări putrede de grija ta maternă și m-ai învățat să-ți înfig un cuțit în gâtlej dacă vreau să curgă din tine soarele și ploaia pentru oameni. Puțin aplecat ca sărăcit de un vestmânt strălucitor dar tare dintr-o tărie de catarg și de creastă de munte Robinson Crusoe gol și cu mâinile goale cobora între oameni.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate