când noaptea dispare
suptă ca cerneala în stilou
omul are de
urcat scări
de mers care pe unde
de iubit
de respirat
de privit la afișe
afișe ce se vor oglinzi
ce împing pereții pielii
imaginar doar
până spre marginea lumii

astfel omul vede
cum să iubească
cum să se spele pe dinți
cum să mănânce alături de cei dragi

el
vede ochii iubitei
fără pixeli
ca două oznuri
bagă mâinile în buzunar
și
își pipăie sexul

ea
vede cum ar trebui
să îi zâmbească
și
își mușcă buzele să nu zboare

când mâinile i se opresc din crescut
are impresia că nu poate îmbrățișa
mai mult
și își spune că
nu are rost să pună ulei
pe balamaua aia de la ușă
care scârțâie rău de tot
de două vieți