vine o vreme când nu mai accepți nimic
vrei să te injectezi cu liniște
chiar și religia ți se pare
o căpușă paralizată sub piele
și vrei să o pui
de o parte
să închizi tot circuitul
sentimentelor care
te-au trădat

bei din tine ca să poți
pretinde că trăiești

un gând apăsător atârnă de cuvânt
ca un sunet de clopot
te subțiezi tot mai mult
și nu-ți place nici să respiri
înghiți aerul din golul prin care
te pregătești să treci...

nu de tot

zidurile cresc încet și-i târziu pe
locul unde cândva era un drum
o margine albă
și nicio zvâcnire de om
de parcă n-ar mai fi nimic
dincolo
nici măcar o zi
în care să te ascunzi...

oricum astăzi nu se mai întâmplă nimic

***

mărturisesc că mi-am rânduit pașii
în sensul acelor de ceasornic
și de-atunci rabd...