Chemarea-ți urmez fascinată
de lumea ce tu mi-o oferi;
minuni vom trăi laolaltă
în albe și sfinte cântări.

În visul iubirii să ardă
flăcări ascunse în noi,
pașii ne poarte îndată
în ceasuri târzii pe-amândoi.

Acum, la apus de visare
pe cărări de minuni și cântări
mă arzi cu privirea în care
am citit prea multe-amânări.

O lumânare mai pâlpâie-ncet!
Oh! cât aș vrea să reziste!
Dar flacăra moare, se stinge. Regret!
Doar speranța, speranțe să mai existe….

Panciu, 29 octombrie 2008