Te lași purtat de direcția ploii…
Mergi calcînd printre cadavrele speranțelor ,
Care cu încetul se putrifică în apa rece a ploii…
Încerci să uiți de amintirile care mucigăiesc în ochii tăi de la umezeala lacrimilor sărate…
Și îți îmbatrînesc culorile viselor care deapană amintirile altor vieți…
Iar mirosul lor ți s-au amprentat adînc în minte…
Apoi vînturile iubirilor te poarta prin aer , pîna la primul copac înflorit în flori roze…
Și simți gustul primaverii…Care dispare puțin cite puțin prin ceața urmelor mele...
Siropul dens al melancoliei iți curge lent prin vene...
Si iți inunda sfidător întreaga ființa...
Ecourile dure te poartă prin ploaie shiți arde cuvintele
Ești mut , dar plîngi pe două voci...
N-ai pic de libertate și ți s-a strivit zîmbetul sub bruma timpului
Privirea mea îți mingie obrajii,iar întunericul îți acoperă trupul în jalnica ambianța
Acum îți indrepți privirea spre mine
Însa nu mă vezi, căci sunt după perdeaua galbenă a tradarilor tale
Sunt acoperită din toate parțile de goana promisiunilor tale aruncate în vînt...
Și mirosul împregănat în perdea ne “mîngîie”pe amîndoi sub fonul unor sunete grave...
Acum nu ne-a mai rămas decît niște dorințe amputate...
Pe care le căutam sub dărămaturile trecutului
Dîrile însîngerate ne călăuzesc drumul..și ne dăm seama
Că nu ne vom mai recunoaște dupa orbirea cuvintelor care ne-au rănit de nenumărate ori...