Niciodată nu mi s-a părut mingea mai rotundă
Ca atunci când am învârtit-o între degete
Și am privit-o prin ochi de copil- ai tăi.

Am descoperit un univers fascinant
În fiecare cană sau ulcică răsturnată pe podea
Încă mă mir și acum de alcătuirea unei frunze
Și de modul în care se reflectă umbra în asfalt
Tare aș vrea să disec floarea până la esența
parfumului din ea și să urmăresc balonul
albastru de ieri cum se pierde în zare...

De ce se mișcă frunzele în dans vioi
Și cum se formează sunetele de nicăieri
Aș aduna toate pietrele din asfalt
Și aș alerga cu ele precum un trofeu
Printre crăpături și forme de neînțeles...

Mi-aș odihni gândurile pe înserat
În poala maicii mele, măcar o dată
Înainte de o nouă zi de căutare.