zadarnic te ascunzi în umbra țipătului de corb
zadarnic te amesteci printre aripi putrede de ploi
zadarnic te răstorni în sălcii plutitoare răcnind
cu mâna orbului vei deschide buzunarele zilei
cu mâna orbului vei adulmeca insomnii străpunse de lumină
trecând dintr-o neputință în alta
cum treci dintr-o cameră goală într-o cameră
plină de chipuri străine
cu gura plămânului vei lumina tulpina multicoloră
retrasă în plămân
odată cu aerul coagulat al dimineții
pe care-l respiri de milioane și milioane de ori
zadarnic topești în palme bucăți de memorie spasme
degeaba agăți prin copaci fotografiile rudelor de la nunta de anul trecut
sângele groparului va săpa în continuare cu meticulozitate
în sângele morților ca niște dureri viscerale
pe chipuri străine vor curge lacrimi albastre
ca în nesomnul îngerilor
zadarnic țipătul tău transormat într-o gheară de vultur
va sfâșia cuvintele pline de sânge
sălbatice ruperi de nori
ploile ating în treacăt umbra cuvintelor însângerate
cu tandrețea unei femei dezgolite în somn
în orbitele îngerilor ard flacări impuse
cruci flambate tresaltă în unghiuri pe morminte
în liniștea lor incomodă
aripa ratacită a corbului aruncă departe un țipăt
îngropat în cenușă
leșinată groapă a memoriei în care-mi adun sângele tânăr
încolacit în jurul creierului
cu deschideri spre țărmul albastru al pupilei