Noaptea înveșmântată într-un voal negru,
țesut de un meșter iscusit,
se-ntinde deasupra mea
asemeni unei femei cu forme voluptoase,
părul ei proaspăt vopsit,
în care luceferii sclipitori seamănă cu solzii de pește,
îmi flutură ca respirația gurii tale fierbinte
pe la colțul ochilor acoperiți cu petale de vis
și se străduiește să mă alinte.
Luna nostalgică alunecă greoi pe cerul sticlos
adună dorințe, pecetluiește taine-n morminte,
ascunde speranțe sub voalul ei luminos
și mă îndeamnă să-mi dau foc la jurăminte
fiindcă acestea au devenit de prisos;
drumul nostru s-a transformat în cerc închis
și s-a rostogolit în lanul de cuvinte
peste care a nins cu cenușa iluziilor
arse pe altarul jertfelor sfinte.
Foșnetul întunericului mătăsos
îmi șoptește la ureche vorbe obscene
în timp ce virtutea sensibilă și virgină
își ascunde jenată fața în perne
lăsând să cadă asupra mea întreaga vină.
Hormonii - țânțari pișcători -
mi-au încalecat gândurile care te urmăresc
dorind să trezească în tine artificii de fiori.
Ce clocotitoare este dorința
de a strânge în brațe
toate vorbele și toate zâmbetele tale,
toate promisiunile întipărite în parfumul,
emanat de trupul ispititor,
ce îmi umple amintirea și îmi tulbură simțurile
cuprinse de un dor imens, chinuitor!
Ca să nu le uiți,
eu le-am însemnat cu inima
pe palma întinsă spre mine de misteriosul viitor.