poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7222 .



Himera
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dimitrie_Anghel ]

2009-05-07  |     |  Înscris în bibliotecă de Marius Surleac



Plin de dezgust pentru lumea aceasta banală și tristă,
Tainic Himerii i-am spus: – „Du-mă pe celalt țărm !

Du-mă-într-o lume mai bună în care să nu fie oameni,
Căci între mine și ei nu e nimic obștesc.

Tot ce-i încîntă și-i doare pe ei mă revoltă pe mine:
Toate le vede întors ochiul meu, altfel făcut.

Spre a-i putea îndura și spre-a fi îndurat printre dînșii,
Trec ca o mască prin bal, vesel cu lacrămi în ochi...”

Iute, Himera și-a-ntins atunci aripele-albastre:
Cerul deasupra-mi scădea tot mai îngust și mai mic.

Tot mai departe de cer coboram ca o piatră-n cădere
Și ca un ochi luminos soarele-abia-l mai zăream,

Tot mai departe apoi, scînteia ca un fulg de jeratec:
Inima-n piept mi s-a strîns cînd păn’și fulgul s-a strîns.

Dară pe celalt tărîm cînd ochiul meu orb se deprinse
Cu întunericul său plin de fantastice lucruri,

Scumpe comori am cules din adîncuri de nimeni umblate;
Scufundător fericit nu mai știam ce s-aleg.

Nimeni pe lume n-avea bogății mai imense ca mine,
Totuși sărac mă simțeam, cui să le dau neavînd.

Și mă cuprinse atunci o milă adîncă de oameni
Și lăcrimînd m-am gîndit: oricum să fie,-mi sunt frați !

Fără să vreau mă învinse iar dorul de cerul albastru
Și m-am rugat în genunchi: – „Du-mă, Himeră,-napoi !”

Greu încărcat din belșugul comorii găsite acolo,
M-am avîntat cătră cer, nerăbdător să-l revăd.

Tot mai greoaie vîsleau aripele-albastre-a’ Himerii,
Pîn’ ce-am văzut răsărind fulgul de jar la zenit,

Tot mai aproape de cer mă-nălța cu aripele-n cruce;
Fulgul de jar se schimbă iarăși în ochi luminos,

Împrejmuit de pleoapa albastră a bolții celeste;
Iar eu pluteam fericit tot mai setos de senin...

Miros de floare acum străbătea aromind pîn’ la mine,
Și-n depărtare-auzeam dulcele glas omenesc.

Grele aripele însă deodată stătură inerte
Și cătră mine și-a-ntors Pajura ciocul flămînd:

Astfel o clipă-am rămas plutitor între două prăpăstii,
Amenințat să recad dacă nu am ce-i jertfi:

Inima mea mi-o cerea ca să poată zbura mai departe !
Fără să preget atunci, dornic de frații pierduți,

Plină de sînge i-am dat-o, zicîndu-i: – „Pornește-nainte !”

***

...O, de știam ce jertfesc, pentru cine-adunasem eu daruri
Aș fi rămas fericit singur pe celalt tărîm !

Inima mea mi-am pierdut-o pe veci și-n zadar am jertfit-o:
Spuneți de nu e păcat, prieteni, de-atîtea comori !

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!