îmi plimbam degetele pe sînii tăi
ca un drumeț pe o potecă de munte
tremurai trupul tău era o velă pe care eu
marinar iscusit o arboram cînd aveam vînt prielnic

știam de pe-atunci cînd mi-ai ținut capul în palme
că pielea mea o să ardă
și așa însemnat nu voi avea curajul să ies în lume

poate că m-ai vrut doar pentru tine
să fiu acolo cînd leșini în cadă
să-mi arăți pădurea mamei
să te fac să crezi că neoanele se îndrăgostesc
la fel ca oamenii
rămîn împreună pînă la sfîrșitul luminii

trebuia să cred în viața de după moarte
că atunci cînd vine timpul sufletul meu se va urca la tine
altfel aș fi rămas doar un trup care își doarme nopțile
alături de animale bizare

aș putea fi orice
lingura cu care ai mestecat ceaiul
balsamul din părul tău desiș de mangrove
sau de ce nu
rucsacul în care păstrezi mărunțișuri


rîdeai pentru că îmi era teamă de cărăbuși
tot timpul ai fost mai curajoasă
făceam dragoste cîte trei anotimpuri
ne trezeam numai iarna să prindem fulgii din prima ninsoare

îmi plimbam degetele pe sînii tăi
ca un bătrîn care deapănă amintiri
trupul tău era o gară prin care eu rătăceam
cu un bilet numai dus