Ușile mele sunt deschise, dar nu te vreau în amintiri;
Cu lacrima, străjer te-așteaptă tăcutele mele iubiri.
De ce te-ai rătăcit, iubire? Cum te-ai pierdut oare, pe drum?
Vino, grăbește-te, că altfel iubirea se transformă-n fum.

De când îmi scri, nu mai am somn. În mreje iute tu m-ai prins.
Vino minune să ardem în flăcări, că flăcările nu s-au stins.
Te-aștept, vino din depărtări chiar dacă se pornesc furtuni.
Te-aștept cu ușile deschise, ca-n suflet tu să mă aduni.

Vino, dă-mi drept la fericire să-ngropăm vechile dureri,
Să ne găsim identitatea. Oare, nu asta tu îmi ceri?
Atunci când valurile vieții, m-au doborât, m-au rătăcit.
Din ochii mei lacrimi au curs. Acum, iată, tu le-ai oprit.

Vino, ia-mă de mână, du-mă iubite-n alte emisfere,
Să trecem pragurile toate de la tristețe la plăcere.
Ușile mele sunt deschise, coridoarele nu-s pustii.
Sufletul meu te așteaptă, oricând alăturea să fii.

Spui că ești călător prin mine și nu ai unde să te-ascunzi?
De ce să fi un călător? Vreau cu dragoste să-mi răspunzi.
Ușile mele sunt deschise și te primesc la mine-n gând,
Mireasma trupului ți-ofer la toate visele pe rând.
Craiova februarie 2009