Iubita mea e o himera, cu chip învăluit în ceață
Dar nu îmi pasă… mă știe și mă vrea
Chiar dacă sunt bătrân și hâd
Chiar dacă îmi târăsc piciorul
Iar mâna nu pot să întind
Eu îi vorbesc în șoaptă, ea mă ascultă, surâde și acceptă,
Chiar dacă o apăs… cu nerozii
Mă lasă deseori să-i ating gândul tainic, să-mi dea speranță
Și mă învăluie c-o muzică divină din veacuri viitoare
Ei nu-i trebuie frumusețe sau violență, ci numai clipe fericite
Și își dorește-n schimb, să-i mângâi clapele mai blând.