poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-23 | |
Cimitir
După ce ani de zile am fost spaima șoselelor, defilând cu viteză prin orașele înspăimântate la văzul meu, contribuind și eu la distrugerea stratului de OZON, iată-mă ajuns aici,eu mașina viitorului, în acest cimitir plin de schelete ruginite de atâta somn. Era de așteptat, la cum mergeau lucrurile în viața mea, la câți m-au înjurat și scuipat pentru ceea ce eram, să ajung aici,în acest cimitir al celor ce încă mai trăiesc. Cum am intrat aici am fost întâmpinat cu urări: „Bine ai venit în infern!”strigară toți în cor, iar soarele a început să-mi încălzească capota; observasem ca începusem a rugini: „Vai,ce mă fac,capota mea cea frumoasă?” Un gogoman de tir,pus pe glume,m-a luat în râs: „Nu te îngrijora,nu-ți mai folosește la nimic,ești moartă” Dar cum,eu mașina viitorului să pier aici, în acest cimitir al celor ce nu mor? Am încercat să pornesc,să fiu din nou ca în vremurile bune, să zbor prin orașe,să mă întrec cu aerul, dar…degeaba;nu mai am motor, au avut ei grija să mi-l ea ca nu cumva sa revin în prin plan, și astfel să le iau din nou fața cu puterea mea, așa ca fără motor,mă voi obișnui aici,în acest loc, poate cândva,cineva își va mai aduce aminte că am fost și eu. Până atunci nu-mi rămâne decât să trăiesc aici, În acest cimitir al celor ce nu mor…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate