noi pionii dorim să devenim regine în joacă
...jocul sorții
doar eu vreau ca regii să devină pioni
reginele să devina pioane
să rămână doar caii de noi
și precum niște nebunii să turăm
în goană după sentimente
turniruri idealistic nedeterminate
în căutarea Nimicului Perfect

Moartea orbește tabla de șah
și ne strică de fiecare dată rândurile gândurilor
...dacă-am putea fi mai buni; eh!
dacă infinitul atât de abordabil (cel mic)
este cel care re/definește infinitul mare
în căutarea tangentei noastre comune nesătești

sunt pionul în care orice regină, rege chiar
mai puțin vreun nebun ori un cal fără de minte
ca să nu mai spun de vreo statuie pe post de străjer
vrea să se transforme
sunt pionul care ornează tabla de șah astfel ca
mutările să se facă precum la jocul de dame ori
doar cu un cal nebun să se poată
sări peste pătrățele reliefate
de trecerea-mi improprie

sunt pionul de verde în câmpul albastru ce ține pe roșu
pe/trecerea de pietoni către lumea de dincolo până i se arde becul
transformat de unii in LED-uri neeconomic interconectate la fibra-i optică
dintre cele doua lumi nicicând paralele

sunt pionul care nu taie ci desface
noduri Gordiene
doar din dorința de a da, lăsând mai multă sfoară vieții
în clipele bune
și o înnoada la loc la suferință, într-un nod mult mai mare
de fiecare dată
mai greu de desfacut chiar și pentru mine dar mai ales

sunt pionul din tine înconjurat doar de regi și regine
lipit pe bolta stelară cu capul în jos
doar că să vada cum trebuie
o lume pământeană ce-i cu fundul în sus
(mai mereu; bine că nu pentru toți)
și totuși trebuie trăit doar pentru a ști (că/)să murim?!!!

nu (vreau să) pricep vreodată de ce o Moarte înobilează viața
de ce să mă sacrific la un moment dat
când am avut la infinit momente pe care le-am sacrificat
de n-a mai ramas Nimic din ele doar așteptând să mor frumos

eu vreau să trăiesc frumos
și să mă sting discret
o Viață să-mi rămână ca Moartea să apună, puternică
puternic... asa cum mi-e.