poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-11 | |
Moldova de peste Dobrogea
Rusia nu e a lor pentru că sunt două continente în suprapuneri de credințe limbi etnii care nu îi vor pe muscali orice ar fi România nu e numai a noastră ci este și-a basarabenilor pentru că Prutul a fost linia-ntâi pe care Europa s-a ferit ca înapoiatul Orient asiatic să nu propage molime și să deruteze civilizația încă din zorii istoriei De fapt și de drept peste litoralul dobrogean mai avem mult de umblat caii după un pământ bun mieii după pășuni grase morile pe râuri turiștii pe la crame investitorii-n Basarabia și pe copiii noștri-n loc sfânt cu mănăstirile lui Ștefan ca să-ncheiem destinul întregirii neamului până la fosta Olbie din statul lui Burebista
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate