O namilă cât muntele Găina
care era pătat și nu își recunoștea vina,
venea plin de entuziasm acasă.
Nu avea nici un regret palpabil,
inima nu îi era de remușcări roasă
căci din minte totul era șters
cu tix și cu var modern , lavabil.

Furnica Fifi îl zări, proasta, ușchita,
și dori imedeiat să îi schimbe
și obiceiul mitoman dar și ursita.
Era singură dar avea în jur
suita ei de furnicuțe agitate.
A fost îndeajuns să creeze o tevatură.
și ele au venit urgent ca niște "apucate".

S-au stecurat prin hainele uzate,
prin dedesupturi mirositoare și dubioase.
Degeaba era el un om mare cât un munte,
căci ele au format un mare clan
și l-au pișcat pe uriașul ăsta.
Nu avea soluții pentru gașca de furnici
pentru că acel neuron care mai funcționeză
în capul unei namile de duzină
a ignorat pe vietăți, pe cei mici,
acesta i-a fost finalul, i-a fost marea vină