Să mătur nu-i greu, m-am învățat,
La gunoi voi arunca tot răul,
Liniște nu pot să am în pat,
Până ce nu voi face albastru hăul.

Degeaba încearcă în valuri curse să-ntindă
Sunt de neatins lumina mă iubește,
Viața frumoasă în mine ștrengar abundă,
Răul în fața-mi e obosit, pălește.

Frumoasele clipe când mă odihnesc,
Arunc cu sămânța iubirii în jur.
Sunt curățitorul de suflete și pășesc,
În urmă las poieni verzi și azur.

Călcat în picioare frumosul, mă supără,
Cel ce-a greșit uită să lase o semnătură.