Te urmăm cu ochii închiși,
ca pe ultima speranță.
Te urmăm de sete,
te urmăm de foame.
Poate mai înmulțești
încă o dată pâinile alea,
să ne săturăm.

Te mâncăm cu ochii închiși,
cu gura plină,
cu fălcile trosnind.
Nu ne interesează aproapele
dacă are dinți să-și mestece îmbucătura,
dacă are mâini să-și țină
coaja de pâine.

Iar când s-a sfârșit,
chiar și cele douăsprezece coșuri au rămas goale,
te părăsim.
Plecăm sătui,
plesnindu-ne cu palmele pe burtă:
„minuni de astea, am mai văzut noi…”
Mergem să căutăm un alt profet,
care să transforme apa în vin,
să celebrăm
pântecul plin.

Dar să nu pleci departe
căci s-ar putea din nou
să ni se facă foame.