E sărbătoarea zilnică a omenirii
Și au venit, ca de-obicei, toți musafirii.
In capul mesei stau trufașii trecători
Din nații care-au dat cuceritori.
Pe laturi, înșirați ca rândunele,
Sunt cei aleși să facă temenele
Și-n spate, la distanță, în picioare,
Atente slugi supuse la-ncercare.
Curcanul e servit cu pompă mare
Și împărțit cu rost la fiecare,
Cuprinși sub bolta de umbrelă înstelată
Care nu este pentru lumea toată.
De după garduri jinduie o gloată
La masa de bucate-nbelșugată
Și cântă, și fac tumbe , dănțuiesc,
Cu pene de curcan folcloricesc.
Mesenii se amuza sau fac studii
Cum să salveze fluturași sau midii
Amenințate de săracii care
Prăjesc păduri că nu mai au ogoare.
Acum la un trabuc și-un digestiv,
Meseni sătui văd grupul costeliv
(Ce-i înconjoară hămesți cu zâmbet tâmp
Și-umbresc pământul leșinând pe câmp)
Și ticluiesc formule salvatoare-
Că prea e multă clasă mâncătoare,
Că nu mai contenesc migrări din răsărit,
Că tot pământu-i poluat și s-ampuțit,
Că sunt prea mulți, nu noi ci ei,
Și nu-s resurse pentru-atâți mișei,
Că nu-i cultură la atâta sărăcie,
Că-n hărți se-ascunde-alocuri dușmănie,
Că sărăcimea-i toată teroristă,
Că s-a-mblânzit hiena comunistă.
Să facem noi tratate ,conferințe și congrese,
Să ne vedem mai des la alte mese,
Să apărăm democrația celui tare,
Că lumea-treia-i tot mai sfidătoare,
Să păzim tot, să fie ascultare,
Cei slabi să-ngrașe era cu globalizare.


E sărbătoare tristă-n univers.
Pamântu-i doar o rimă într-un vers.
Dar Autorul vrea o lume nouă
Și-așteaptă ... o cometă să ne plouă !