Mă scald în ochii tăi nevăzuți
ca și cum
le-am ghicit forma
și le-am învățat obiceiurile.

Când clipești,
parcă mă îmbrățișezi
și valuri din culoarea lor
mă aruncă
spre depărtarea în care privești.

Când îi închizi
o liniște-adâncă
de cuvinte nespuse
stă să-mi bată în piept,
preschimbată în foșnet de șoapte.

Când sunt triști
oceane prea pline de lacrimi
te răpesc
din calea brațelor mele
și unda lor rece mă îneacă,
cu un ultim oftat.

Mă scald în ochii tăi nevăzuți
de parcă
nemurirea mea începe cu ei.