Teza mea de doctorat
este clipa care zboară.
Nu am resurse sufletești
ca să trag timpul pe sfoară.

Un rid la un colț de ochi,
altul mai jos pe bărbie.
Timpul nu iartă deloc
nici o ființă rămasă vie.

Apare ca un moșneag,
care ne dă doar povețe.
Până acum nu ne-a învățat
că omul are multe fețe.

Fața nevăzută a lui,
te lucrează în subteran.
Trădarea ce urcă în slăvi,
îți pune ștampila de "mitoman"