Mă întrebi acum după atâta timp de ce nu am făcut atunci acel gest. Îți amintești probabil că vară fiind obișnuiam să ne plimbăm seara până târziu. Tu mă priveai și eu îți vorbeam. Îmi cereai aproape în fiecare seară să-ți spun o poveste sau să-ți cânt ceva. Ne despărțeam obosiți, gata de somn. Ne părea atât de rău că trebuie să mergem fiecare acasă. Ceea ce probabil tu nu ști nici nu ai avea cum pentru că nu ți-am mărturisit niciodată este că atunci când mă priveai cu ochii tăi mari albaștri peste care cădea o șuviță brunetă atunci te iubeam cel mai mult. Te iubeam cu toate simțurile mele te iubeam întreagă cum numai într-un vis se poate iubi cu sentimentul că te-am pătruns adânc și tu te lași cu totul locuită în interior. Te iubeam cu teamă. Te iubeam atât de mult încât după ce ajungeam acasă continuam să te privesc cu ajutorul unicei fotografi pe care o aveam. Da în seara aceea eram hotărât să o fac în seara aceea simțeam că explodez în seara aia te iubeam nespus în seara aia am tăcut și tu te-ai mirat. Acum înțelegi probabil de fapt sunt sigur că ai și făcut-o deja că nu am făcut acel gest că nu te-am sărutat adică pentru că dacă aș fi făcut-o ai fi dispărut. Cu siguranță ai fi dispărut.