acestea nu sunt cuvinte
sunt
eu
întinsă de-a lungul venelor străbătută de ape tulburi care
vor șterge ploile și copiii roz-albaștri de cretă ai copiilor
de sânge și os


aceasta nu este o mărturisire
este
văzul prelung albit șovăitor
al cârtițelor care inundă orașul cu mirosul pâmăntiu-verzui
al mormintelor

le vede eva și nu tresare
dinții i-au crescut ca niște stalactite până deasupra inimii
așteaptă
în rondul numărul trei închiriat de la primărie
și-a plantat singură meri

visează cuvinte coapte zemoase cuibărite de albine
pe care să le vândă primăvara
în piețe rotunde cu statui

acesta nu este un epilog
este
o inimă plină cu oameni