Când migălind în vorbă ghergheful vremii cursă,
de peste tot și toate, și toate-s un trecut,
poetul veșnicește, din macru-i rimă smulsă,
ori spre meschin aprinde al vorbei aspru cnut,

și nimeni, cum poetul, liant nu-și pune vrerea,
de-n el s-asmute, tainic, aprinsul pal și mut.
Căci nearzând luminii, târziu îi dă căldura
din "sufletul de aer, din oasele de lut"

Că-i el, tot, mâzgâlaciul pe suflete deschise!