Toți am gustat otrava iubirii dulci vreodată:
Durerea ei amară e fagur de albine
Ce se transformă-n lacrimi la tine și la mine,
Iar vina dăm, desigur, pe vreun băiat sau fată.

Și navigăm prin lacrimi, prin doruri și suspine,
Și pe altare ardem speranțe de durată,
Dar cerul nu răspunde la ruga-nflăcărată,
Nici orizontul negru nu are zări senine.

Să fie oare-aceasta realitatea vieții?
Să-ți fi ajuns norocul pe punctul abisal?
Dacă privești la dreapta prin tulburarea ceții,

Descoperi un tezaur din propriul ideal:
E-ntruchiparea însăși din visul tinereții.
"Amor, amor - iubire - siluetă de cristal!"...