poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-14 | | soarele cu aripile sale depărtează norii fără cuvinte ploaia fulguind a martie se rostogolește peste pământ îmbrăcându-l în alb visul se împrăștie în țăndări plăsmuind nostalgii târzii salcâmii își uită rodul în iarna târzie mii de frunze precum vorbe lipsite de înțeles zac sub nisipul adus de vânturi din pustiu sau de ce nu ca vinul toamna în pahare izvoarele și-au răsfrâns malurile pe sub salciile ce-și plâng trecutul ocolind singurătatea fără chip în drumul lung spre dezlegare la cuvinte mi-am propus să mă spovedesc cerului dar sufletul și-a uitat cârma doar tăcerea surprinde zâmbetul lunii în nopțile în care necunoscutul e în noi vremea trece agale hoinărind printre cuvintele îmbrățișate de un dor neîmplinit dorințe adânci se strivesc de piatra decapitată din stâncă nedumeriți stăm pe marginea unei povești vrăjind petalele unei flori de nu mă uita peste fierbințeala frunții vântul aleargă dinspre zori spre noaptea târzie viața mi-o conduc uneori spre rătăciri ușoare patimi din suspin se desprind nu contează anotimpul azi învăț să mor dezleagă-mă de focul veșniciei lasă-mă să-mi scriu gândurile pe hârtie aș vrea prin vorbe imaginare să-ți pot cânta aș vrea să-mi fie calea presărată cu flori purtîndu-mi prin inima șovăielnică un colț din anotimpul acela când te iubeam nu mai trece nimeni văzduhul își destramă anii încărunțind nemărginirea îngenunchez pe lespedea albă așternând durerea unui mâine târziu îmi iau îngerii aproape nu voi zbura nici nu voi muri trecător și firav este zbuciumul gândurilor le scriu pe frunza ruginie de toamnă dezleagă-mi focul veșniciei am învățat să mor tocmai azi vrei să-mi faci daruri desăvârșind versurile cu o floare albă aș vrea să mai pot bea din tinerețe acelui mai aș vrea să mă îmblnăvesc respirându-ne întru adevăr să trecem dincolo de acel colț de anotimp când îți eram ciutură nemărginirea taie adânc viața peste creștetul oamenilor se desprinde cerul stele cad izbindu-se asemeni destinului între pereții zugrăviți întru adevăr aștept semne să mă reînvețe mersul în doi să mai pot bea din frumusețea acelei clipe s-o pot lăsa să zbuciume poemul ca o închipuire de fericire mor pe o filă
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate