ea poartă pe umerii goi muguri de aurori neîncepute
o subtilă zbatere de pleoapă îi însoțește surâsurile
printre multitudinea de gânduri i se zăresc discret
preludii colorate-n galben - chihlimbar.

ea poartă la gât ca pe niște mătănii
o mie de sâmbete înmuiate-n iubire
- câte una pentru fiecare dor nedescoperit al inimii -
pe care le oferă celor ce au uitat
cum se trăiesc solstițiile

mi-a dăruit și mie cândva o sâmbătă zirconată
cu dimineața în filigran verde intens
amiaza avea o ușoară boltire spre dreapta
iar seara, într-o parte rotunjită, într-o parte netedă,
treceau prin mine, dansând, jumătăți de îngeri sentimentali
doar noaptea-mi era neliniștită
ca un vârtej teribil
ascuns în măruntaiele firii

tot dăruind câte o zi din fantasticele-i mătănii
fata cu o mie de sâmbete lipsă
a devenit vegetală
într-o împătrită primăvară timpurie

ea nu mai suportă pe umeri muguri de aurori neîncepute
în duioase răsfrângeri duminicale își continuă mistuirea
ca un fel de tămâie nearsă cu totul
și între două ecouri rotunde și o chemare prelungă
alege o netulburată așteptare