Să nu-ndrăznești să spui nimic!
Află, privește și tradu!
Chiar chinuit, flămând și mic,
Eroul este el nu tu.

Zeflemitor și arogant,
Înebunit să te auzi,
Să fi privit și admirat,
Nici nu-l remarci,
Nici nu te scuzi.

L-a schilodit azi sărăcia
Și răutatea din-prejur.
Mâncarea, boala și simbria,
Sunt adevărul cel mai dur.

El suferă, tu doar observi,
Din lojă de observator.
Mai tragi cu ochiul la contor
Ca rezultatul să-l conservi.

Apoi urmează să-l discuți
Cu alți asemeni doritori,
Să afle și să tragă sfori,
Despre flămânzi, despre desculți.

Să vină iarna așteptați
Și vă-ntrebați ce-o să se-ntâmple.
Îi numărați, codificați, catalogați…
Clasor după clasor se umple.

Speranța lor, minciuna voastră,
Că va fi bine mai târziu.
Floare de plastic în fereastră,
La vre-un vecin de Cișmigiu.

Iar ei, cei urmăriți atent,
Nici că mai văd, nici că mai simt.
Doresc să treacă înc-o iarnă,
Așa sperând mereu se mint.

E evidența cea absurdă,
Marcând cinismul și prostia,
Ea demonstrând încă odată,
Unde-a ajuns azi parodia.

E dezarmantă și te-nrebi,
De are rost să te mai zbați,
Să ne trăim azi agonia,
Din zori în noapte observați.

Suntem învinși încă odată.
Mai sărăciți, fără de vină.
O lume tristă ce suspină,
Când sărăcia și-o declină.



14 sept. 1997