poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4826 .



Vis de cristal
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Vlad Solomon ]

2009-03-09  |     | 



O șoaptă de mătase a întrerupt zgomotul infernal al străzii.
Erai aici, la câțiva pași de jarul meu, neclară siluetă,
Te prelingeai pe pleoape, ezitai în refracții de lumini,
Prin picături de apă viață, rătăcite semne de-ntrebare,
Clinchete de adevăr, șerpuind culorile curcubeului în zig-zag.
- M-ai găsit demult, mi-ai spus, dinaintea intersecției tale cu cuvântul,
Transparență, vis de cristal, gust de rouă,
Sunete de orgă într-un colț pierdut,
Gară cu trenuri abandonate.
Ne contopim în spațiu, materie dizolvată,
Săgeți de foc, parfum mistuitor de noi.

Rostogolirea chipului cioplit doare,
Verdele zdrobește chenarul gândului.
Rămâne doar un puls al ecoului,
În contratimp cu palparea pământului nostru.
Scâncești, modulându-te în jurul formelor mele,
Izvorâte din tine.
Mângâierea-ți lină naște comete de foc,
Bruscă strălucire, privirea ta, surâs close-up,
Mă absorbi nerăbdătoare,
Cadru de film întrerupt de operatorul neglijent.

- Apără-mă - murmurul tău, într-o limbă nouă, neauzită,
A iluziei împlinite -
Sunt lavă și vapori de pasiune sacadată,
Mă simt creația, divinul mă îmbrățișează și mă stoarce,
Sunt atât de intensă, mi-e teamă de mine,
De foc,
De apă de foc,
Apără-mă!

Zvâcnetul desenează vapori ondulați, valurile furtunii
Preanunțată de vocea haosului, univers-metronom.
- Cunoșteam ritmul, dar credeam că sincopa e moarte -
Lacrima ta, din ochiul meu...
Ne privim dinafară, pe piele linii zgâriate,
Aici se naște floarea roșie, mă soarbe în contracții de petale,
Paragraf repetat, obsedantă orchestră.
Ostentativ muști mărul auriu,
Sculptură în patru dimensiuni.

Raze erup din fisura întunecată a concepției momentului,
Gemetele tale, ecou, ecou, camuflaj,
Ne acoperim de privirea noastră iscoditoare,
Supți de petale umede,
Cascade de dezlănțuiri.
- Dă-mi roua nopții - îmi șoptești,
Pierdută în tine.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!