Supusă ascult ura-n sânge ningând
și-n țipăt de moarte în trup mă cufund;
Nu pot să trișez, simt aproape un gând...
de mine, de el, mă ascund, mă ascund...

Și urc către vise cu pas grijuliu,
lăsând slobozi ochii pe-albaștri pereți,
în tihna lăsată atât de târziu,
ca murmur de cântec, mi-s pașii înceți.

Încerc să m-ascund, să alerg sau să țip;
în trupul meu vechi, mă simt încă străină...
dar când în sfârșit mă dezleg, sunt nisip
și-aud printre spaime: - ești singura-ți vină!