desferecat
pântecele gol al tinerții
încins cu litere-n
tulpini de păpădie
și scrisul viu
ca o capcană
rostogolindu-se-ntre sâni
cu strigătul în lanț
sorbind mirat pe buze
stropi de apă vie

si împrejur
aripi de schije
stârnite în burice
ochii mei crăpați
aburind...
mi-aduc aminte
cuvintele
netezind în dans
reliefuri vertije

mușc cu grjă scoarța
copacului
inima e tot verde
doar literele
s-au ingroșat literele
si genunchii
zgâriați
de pietre
ai cuvintelor