Mă plimb de unul singur prin orașul gol fără reclame, unde totul este prezent, nimic nu se cumpără, nu se alege; totul de-a gata. Îmi iau rucsacul în spinare pe pielea bătătorită de atâtea palme pe umăr și merg, merg mai departe fără a căuta ceva anume. Rătăcesc visul hoinar zdrențuit de atâtea umbre trecute. Strig, strig mereu în zadar, nimeni nu m-aude
ca și când vocea mea s-ar fi înnăbușit în propria chemare.
Chem chem din nou sunetul ecoului dispărut fără urmă în umbră, dar ca într-un film mut îmi apar în față doar imagini, fără reclame, imagini ce se derulează la infinit.
Continui cu pași mărunți de melc și văd cum orașul mi se așează la picioare inert, fără să miște măcar o reclamă.
Intru, intru în el mai mult; mă afund în liniștea deasă, mai profund, la capătul celălat. Îl încercuiesc, dându-i ocol, o dată, de două ori, de mai multe ori și nimic de parcă a amorțit într-o singură seară.
Mă opresc, mă opresc și respir, timpul care mi-a mai rămas. În căutările mele găsesc un răspuns:
Este criză, e o criză generală; dar, nici o reclamă!