De ești bărbat, bărbat fii,
Nu o paiață doar,
De soartă azvârlită
Ici-colo, iar și iar.
Potaie-i soarta, latră-n drum;
Întotdeauna, ea
Pe fugă-i pusă de-ndrăznești...
De-aceea nu te da!

De ești bărbat, bărbat fii,
Dar fără s-o fi spus,
Nu-i nici un Demostene
Ca fapta mai presus.
Clădește, sau furtună fii,
Si-apoi, nici un cuvânt,
La fel furtunii, după ce
Muncit-a șuierând.

De ești bărbat, bărbat fii,
Să crezi, să năzuiești,
Și spune-o, chiar de-ndată
Cu sângele-ți plătești.
Să-ți lepezi viața, mai curând,
Decât al vieții crez;
Si ducă-se si viața chiar,
De cinstea ți-o păstrezi.

De ești bărbat, bărbat fii,
Chiar de comori ți-ar da,
Nu scoate la vânzare
Neatârnarea ta.
Pe cel ce-și vinde cinstea
Alungă-l mâniat.
Cuvântul tău să fie:
"Sărac, dar neatârnat!"

De ești bărbat, bărbat fii,
Viteaz, si-atunci nicicând
Nu-i om si nu e soartă
Să te doboare-n vânt.
Să fii gorun, ce piere
De vifor secerat,
Dar iși păstreaza șira
Spinării, ne’nclinat!