Am prins cuvinte dulci căzute pe picior,
Le-am frământat și sângele l-am strâns în ulcior,
Am picurat două lacrimi acide și a ieșit lichior
Cu care am uns orbita unui chior.

Am pus unui adevăr bătrân proteză,
Era senil și din minciuni își construia ipoteză,
A căzut într-o concluzie falsă din care a făcut sinteză,
Și-a fracturat piciorul de o dură teză.

Am pictat o idee ascuțită pe al femeii fund
Și de fiecare dată când se-așează este înțepată de un sens profund,
Iarba crescută în ochi cu privirea acută o tund,
Tai franjuri din umbre și le lipesc de un avânt rotund.

Am îmbrăcat tăcerea în tricou
Și am trimis-o la întâlnirea cu un ecou
Ce-și etala cu mândrie, din sunete un jerpelit sacou,
Un țipăt a dezvirginat tăcerea și a murit ca un erou.

Mulțimea neputințelor din mine era gata de start,
Alerga alături de calități și deodată s-a spart
De indivizii-vânturi ce acalmia de furtună o despart,
Eu, între neputințe, calități, acalmii și furtuni, mă împart.