dăinuiau senine amintiri în acea inimă
erau așa frumoase și pline de culoare
străluceau cândva glorioase aspirații
lin curgeau amintirile peste pietrele inimii
dăinuiau agonic selenare vise ….pierdute undeva
timpul era crăpat și plin de lacrimi uscate măcinate
praful lacrimilor măcinate acum erau niște pulberi
ce străluceau trist aproape sfârșit…mii de amintiri
toate realizabile cândva …ce a fost…o umilă asemănare
cu întunericul și în el au rămas….aproape de-o seamă
dăinuiau energic în derivă vise cu aripile rupte pline de răni
doar un singur vis s-a vindecat rapid și a ajuns în frumos
era plin de strălucire gloria înălțării lui a dat vindecare
tuturor dăinuirilor tuturor viselor și a amintirilor
dăinuiau în dăinuiri ușoare tentative de infinit