la acea oră întinsă pe întinderea culorii care sângerează acea tăcere pe sunetul luminii ce o perforează dacă strigătul în noaptea părului ei nu rostogolește în aer valul care o scaldă și nici nu poate calma străpuns de grămăjoara colierului de surâsuri depus în cuibul rănii de furtuna ce cu aripa-i mângâietorul martiriu îi prelungește aurora boreală toaleta de fire electrice și o aruncă în paharul meu să se cufunde cu toată forța cu inima bătând puternic să culeagă ramura de coral agățată de oglinda care își ține răsuflarea