~~~
clubul dada, sau mai degrabă huelsenbeck, l-a refuzat pe schwitters în 1918, sub pretextul lipsei de angajament politic
dar, în 1923, creatorului mertz-ului îi revine sarcina de a stăvili, sprijinindu-se pe argumente, o artă de tip proletar (realist-socialistă), cum i se va spune mai târziu și asta cu girul nucleului de la zurich și al constructivismului olandez în propria revistă
o fondase în ianuarie 1923, la momentul turneului dada mertz în olanda, cu doesburg, la patru luni după întâlnirea dada-constructivistă de la weimar

~~~
nu există o artă care să țină de o clasă determinantă de oameni, iar lucrul acesta nici n-ar avea vreo importanță în viață

celor care vor să creeze o artă proletară le punem întrebarea:
ce este arta proletară?
este arta făcută de proletarii înșiși?
sau o artă în serviciul exclusiv a proletariatului?
sau o artă destinată să trezească instinctele proletare?

nu există artă făcută de proletari, fiindcă un proletar care creează artă nu mai e proletar, ci artist
un artist nu este nici proletar, nici burghez, iar creația lui nu aparține nici proletariatului, nici burgheziei, ci tuturor
arta este o funcție spirituală a omului și urmărește să-l elibereze din haosul vieții (din tragic)
arta e liberă în utilizarea mijloacelor sale și depinde de legile proprii și numai de acestea; din clipa în care o operă este o operă de artă, ea se află cu mult deasupra diferențelor de clasă între proletariat și burghezie
dacă arta ar fi trebuit să servească exclusiv proletariatul, trecând peste faptul că proletariatul este contaminat de gusturile burgheziei, această artă ar fi la fel de limitată ca și una specific burgheză
o asemenea artă n-ar fi universală, nu ar prinde rădăcini în sentimentul național universal, ci în considerații individuale, sociale, limitate în timp și spațiu
dacă arta ar trebui să trezească instinctele cu tendință proletară, ea s-ar folosi, în cele din urmă, de aceleași mijloace ca și arta religioasă sau naționalistă

oricât de banal ar părea, în realitate e același lucru să pictezi armata roșie cu troțki în frunte sau armata imperială a lui napoleon
pentru valoarea unui tablou ca operă de artă, nu e loc de trezire a instinctelor proletare sau a sentimentelor patriotice
ambele sunt, din punctul de vedere al artei, o escrocherie

singura datorie a artei este de a trezi, prin propriile-i mijloace, forțele creatoare ale omului, iar scopul său este maturitatea omului, nu a proletarului sau a burghezului
numai talentele limitate ajung, din lipsă de cultură și îngustime a vederilor, să producă, în mod mărginit, un lucru precum arta proletară (politica în pictură)
artistul renunță la câmpul specific al organizațiilor sociale

arta pe care o dorim nu e nici proletară, nici burgheză, pentru că trebuie depuse energii destul de puternice pentru a influența ansamblul culturii în loc de a te lăsa influențat de raporturile sociale
proletariatul este o stare care trebuie depășită, burghezia este o stare care trebuie depășită
dar proletarii care imită burghezkult prin prolekult sunt tocmai aceia care susțin această cultură putredă a burgheziei, și asta fără să fie conștienți; în detrimentul artei și în detrimentul culturii
cu atașamentul lor conservator față de vechile forme de expresie și-au trăit vremea și cu dezgustul absolut de neînțeles pe care-l manifestă pentru arta nouă, ei prelungesc viața acelui lucru pe care, dacă dăm crezare manifestelor lor, urmăresc să-l combată: cultura burgheză
astfel, în cele din urmă, vedem că sentimentalismul burghez și romantismul burghez, în ciuda strădaniilor perseverente ale artiștilor radicali spre a le abroga, se mențin și sunt chiar din nou cultivate și întreținute

comunismul este astăzi o cauză deja la fel de burgheză ca și socialismul majoritar, adică noua formulă a capitalismului
burghezia folosește aparatul comunist – care nu-i o invenție a proletariatului, ci a burgheziei – în scopul de a servi la renovarea culturii sale în descompunere (rusia)

în consecință, artistul proletar nu se bate nici pentru artă, nici pentru o viață nouă, ci pentru burghezie
o operă de artă proletară nu e altceva decât un afiș publicitar pentru burghezie

ceea ce pregătim noi, dimpotrivă, este o operă de artă totală ce se propulsează cu mult deasupra afișelor publicitare, indiferent că ele laudă meritele șampaniei, ale dada sau ale dictaturii comuniste

*** theo van doesburg, hans arp, chr spengemann, kurt schwitters, tristan tzara – haga 6 martie 1923
manifest apărut în “numărul i” al revistei mertz, nr 2 hanovra, aprilie 1923
reprint mouvement art libre, 1988
traducere de marc dachy, în kurt schwitters, mertz, ursonate, cham libre/leobovici, 1990