Tacerea gri a unei scrisori, zborul stins al apusului
Visul inecat in rau, creanga pustiita a copacului
O lumina uitata aprinsa in camera…singuratate
Totul abunda in ceata zilei de noiembrie…cadere…
A cazut linistea…a murit oare?
Raspunsul sta ascuns…e prea multa ceata…
Prea multa liniste…si o nevoie acuta de zgomot…
Care sa ma trezeasca din aceste ganduri
Ce-mi smulg lacrimile si le atarna de palme
Asa cum turturi de sperante stau sa se topeasca…
Atinge-mi ochii, sfideaza-mi neincrederea in greseli…
Altfel ma voi rasfrange ca pulberea in ziduri…
Mi-am imbracat corpul in lut care ma strange
Si drumul catre apa a fost tasat de prea multe picioare…
Inainte eram doar eu, cu trupul gol…alergam spre apa…
Acum…pana si ea imi pare seaca in reflexia umbrei mele…
Captiva in cuvinte fara sens…scriu in ceata…
Pe malul apei, langa un maces ofilit, uitat de natura…
Si mi s-a stins tigara, becul uitat aprins s-a ars…
Scrisoarea s-a rupt… s-a nascut un alt vis…
Creanga a fost taiata…a venit rasaritul…
Tot ce-a mai ramas e aceeasi ceata a zilei de noiembrie…