Lasă cartea în dungile ei de portocală
verde, ploaia se umple în ea de perlele Sionului
și gândurile lor se beau demult cu vinurile mele.
Lasă cartea să împartă între chipul oaselor tale
chipurile lungi de smoală,
prinse draperii cu sfori de luminoase fire și
oglinda ițită ca o gură între orele geamului.
Se termină cu noi, mă refer la noi; noi mișcăm
din pleoape ca mâinile din galbenele ghemuri,
aici s-a terminat părul tău de floare albastră,
aisi s-a pus câinele dormind între pernele
de pene.
Lasă cartea de dungile ei drepte, de casa ei- paiul
cuibului dând petale moi pe frunzele întâi
și cartea lor, risipă- caldă în verdele sânge prăjit
la soare- se vede, aici, liniștea cum soarbe
din sunete.