E mort, în palida-i privire,
Se 'neacă mări și-oceane,
Cuvintele-i sunt amintire
Iar vocea nu tresare.

Mâna-i stă rece, înghețată,
Păzindu-i pântecul de fier
Și vena.. ce era udată
Se umple azi doar de mister.

Mâna, atârnă lângă corp,
Scăldându-se în umbră,
Păzind mai mult ca în trecut
Mișcarea sa adâncă.

Ochiul său, rece, împânzit,
Privirea-i o aruncă-n gol
Lucruri ce-o dată le-a avut
Acum în ceața mor,

Buzele sale, rumene și roșii,
Ce-au sărutat atâtea guri
Sunt mult prea vinete și fade
Și nu vor mai grăii nicicând.

Așa stă singur, liniștit,
Un mort, ce viu îmi pare
Din inima-i ce a pierit
Se naște doar uitare.

Cu totul lui e-o stană dură
Nimic nu-i mai oprește
Pașii spre-a umple veșnicia,
Cu moartea sa, dură și rece.