Nebun ce-mi curgi din mina îndârjită...
Necaz! rujat în haine de pisică...
Contiunui povești de amor și de moarte,
Pe malul surpat de izvor, se-aud șoapte...
O minte bolnavă în rochie de toamnă,
Prin glasul de pomi uscățivi...
Versuri toarnă!
"Obosită Prințesă a speranței turbate...
Prin șoaptele mele de foc, îți cer moarte!
Trupul să-mi fie ascuns sub oceanu-ți de flori,
Inima-mi dată, ca hrană otrăvită la ciori,
Condeiu-mi aruncat sub izvor de ghețar,
Duhul să-mi fie confuz ca un zar!
Cărțile-mi scrise, să fie citite de vânt!
Litere strâmbe, încleștate în mine, că sunt...
Mintea să-mi fie aruncată la pești!
Devorată, să nu vă mai spună povești!
Toamna-n amurg, cu flori albe să fie!"


Porunca-mi de gând, pe-un copil să îmbie....