Atâta foc nu a fost niciodată,
Trăiri de gol, în golul meu nătâng
Deprinderi nebunești...sunt vinovată
De ochii tăi în lacrimi prinși de vânt..

Curând voi fi departe-n zări,
Acolo, iubiții se iubesc prea mult,
Iar cerul mă va oglindii frumoasă,
Doar eu și golul meu adânc.

Of..ce greoi sunt norii ce-ațipesc pe gândul meu
Trăiri ca asta..mă-nfioară
Ce carne slabă am de-o clipă..
Păcat că mintea-mi o întrece-n grabă.

Dorul meu trist a adormit pe-o pleată,
A muntelui ce ne-a învins pe amândoi,
Și-n visul meu tristeți au impletit o poartă
Spre ce a fost odată...2..