Sclavul etern al nopților cu lună plină și de stele pline
Al ideilor nonconformiste ieșite din real si puțin senile
Poate cândva unor femei deosebite ce încă mi-s neîntâlnite
Și al multor plăceri ce din nefericire imi sunt nedefinite
Sunt ce vreau să fiu și imi aparțin într-u mai tot și toate
Produsul minții mele sunt una din acele minți încă necoapte
Ce-ar vrea deși nu poate a afla acele taine încă neaflate
Progresând renunțata-m demult la crezuri si vise deșarte
Somnul nu mi-e frate căci al meu gând se pierde doar în noapte
Iar visul... visul ma părăsit de la frageda vârstă de șapte
Acum tot ce vreau e nimic aproape vreau doar tot ce nu se poate
Vreau ca vântul să-mi poarte după ale mele toane ale mele șoapte
Atunci când soarele amorțit răsare peste munți si infinite ape
Gândul să nu-mi fie mărginit ci să meargă mereu cât mai departe


Mereu idei noi... un cuget aflat ce duce la alt gând îndepărtat
Și apoi altul când enigmaticul fi-va cu greu decriptat
Deschizând o poartă către un altul ce te duce în alt si alt
Căutând mereu un altul când altul nou fi-vai aflat
Să nu-mi fie vreo-dat frică de moarte sau al sau neant
Să fiu eu cu mine eu si acel puștan catalogat drept ciudat
Să râd cu mortea și să-i explic cum iarăși jocul i-am trișat
Ia să fie o blondă prostuța si eu mereu sa iau de la capăt
Încrezător în mine si de nimic vreodată în vre-un fel subjugat
Un ciudat ce vede-n viața un al mortii joc infantil si ciudat
Un fel de banc bun spus într-un sat de surzi si de lume uitat
În care infinitu-i aruncat căci nimeni nu-i stie valoarea cu adevărat