… știi, iubire!
mă privești cu ochiul nopții
parcă ai scana propriul tău vis
născut ca să trăiască în siguranță
departe de singurătate
sunetul unui sărut îți trezește copilăria
și vezi caruselul hrănindu-se din tine
neștiind că refluxul pleacă strigând amintiri
nu ai de unde să știi
iubire…
mă privești și îți cer să nu vorbim de țărm
să nu trezim cuvântul din versul de tăcere
al castelului de nisip în echilibru
de metafore
iubirea recită versurile ce-s învățate
să-și facă siesta în fiecare răsărit de cuvânt
noi suntem doar un autograf
lângă castelul de nisip
… știi, iubire!?