Teoria pietrei, imperiul


Teoretic, erupții pulsează în pietre...
Inima tristă-mi șoptește
sunt clipele-agonic mister!

În templul tăcerii retrasă,
o boabă de teamă
sedusă de seva apusului gând
mă cuprinde.
Mă-ntorc către mine.
Imperiul privirilor goale,
sabotându-mi momentul...

Sub casta vorbelor sparte
sunetul este mai viu.
Nădejde-argint cumpăr și vând,
din vitreg trecut,
odată cu astă licoare amară.

Vieți paralele încep.
La adunat de stele clipesc
din a zelului reazem.
Iarna ruptă de infinit
îngheață în cosmos,
și praf de nimic se așterne sub gene.

Un bocet de clopot uitat
în cuibul culorii,
mă-neacă ursuz.
ÃŽn vinele clipei solare
se-ncheagă umilă lumina,
curgându-mi dreptate prin fibra clepsidrei.