e într-o dimineață în care se aruncă pete violete în geam
și oamenii se transformă în flori
în cel mai nebunesc și utopic mod posibil

ei bine oamenii ăștia flori nu știu să vorbească serios. și le e bine. le e
foarte bine. pândesc norii și joacă șotron. se dau în leagăne colorate. dintre toate
anotimpurile ei aleg vara

și casele alea vechi de demult, cu mansarde din lemn, unde stau
cuminți tot felu de lucruri adunate, cufere, candelabre, aparate radio, cărți, fotografii, povești ascunse și pline de praf

le știi nu?
în zilele de august când e așa de cald încât e absolut necesar
să stai înăuntru
ei se strecoară pe scară
tiptil tiptil
pănâ ajung sus

își prăfuiesc frunzele și tălpile goale

aerul e aici mai greu și atât de fierbinte încât le arde pleoapele
și atunci inchid ochii
și cheamă briza

da
muuult mai bine
petalele li se mișcă ușor ușor
aproape imperceptibil

se aud șoapte
vor să facă o gaură în acoperiș
prin care să tragă cerul înăuntru

ar fi totuși mai înțelept să-i dea un răgaz soarelui să apună înainte
să lase păturile de nori să se mai răcească

ei se vor așeza răbdători de o parte și de alta a grămezilor cu cărți
vor încerca să viseze

vor alege ipotetic suflete în care să crească
și vor aștepta

vor aștepta 1 Martie
când lumea se va îmbrăca în capotul de primăvară
și ochii ei vor deschide în sfârșit ghiocei