În jurul tău
într-un spațiu cuprins de lumină târziu,
cu băgare de seamă
pășește primăvara
al albinelor polen.

Din zgomotul ghețurilor
in foșnet de verde
întorși din nămeți,
plopii încep să citească
gândul copacilor goi.

La fereastra melancolicelor umbre
iluzii sclipitoare-și fac cuibul,
și această empatică lume
ducându-mi pașii în diferite încercări
ca zestre anotimpului meu.

Iată cereasca picătură...
se prelinge.
Innoptat descântec
cântat focului dur.

În pumnul de pâine amară
lăsatu-mi-ai mila
și cu ceața colbului din drum
adăpatu-mi-am ochii.

O... doamne!
Mă hranesc cu șoaptele tale
din somnul neâmplinit și visul neliniștit.
În jurul tău,
într-un spațiu cuprins de lumină târziu
e numai cuvânt.

Sunt mahmur de clipele tale
cu stări de poet și acest anotimp.